Prima și ultima oară când am fost la Kyiv a fost în vara lui 2017, cu un an înainte să mă alătur echipei Greenpeace. Lucram atunci ca organizator comunitar în București și participam la un schimb de experiență, ca să înțeleg mai bine cum își fac locuitorii Kyivului vocea auzită, cum se implică în viața publică și cum își apără dreptul de a decide asupra viitorului lor.
Mi-au rămas în suflet orașul, oamenii și atmosfera Maidanului încă vie: sutele de murale, energia locului și, mai ales, mesajul din centrul orașului — „Freedom is our religion!”. Crimeea fusese deja anexată, iar luptele din Donbas continuau zilnic. Totuși, războiul părea atunci departe, chiar și pentru Kyiv. Îmi spuneam, optimist, că voi reveni într-o primăvară, când orașul miroase puternic a liliac.
Lucrurile au luat, însă, o turnură dramatică. Invazia Rusiei a adus războiul în inima Ucrainei și a pus sub atac direct infrastructura de care depinde viața de zi cu zi a oamenilor.
Aproximativ 80% din infrastructura energetică a fost avariată sau distrusă, iar aproape jumătate din capacitatea de producție s-a pierdut. Termocentralele pe cărbune sunt în mare parte distruse, o bună parte din capacitatea hidroenergetică a fost afectată, iar ocuparea centralei nucleare de la Zaporojie a eliminat o parte importantă din producția nucleară.
Această realitate a arătat cât de vulnerabil este un sistem energetic centralizat, bazat pe câteva instalații mari și ușor de țintit. Atacurile cu rachete și drone au urmărit tocmai acest lucru: să lase oamenii fără lumină, căldură și apă, transformând iarna într-un alt front al războiului.
În schimb, cele mai rezistente soluții s-au dovedit a fi cele descentralizate. Panourile fotovoltaice au continuat să funcționeze chiar și atunci când au fost parțial avariate, iar reparațiile au fost rapide. Fiind răspândite în multe locuri, nu au putut fi neutralizate printr-o singură lovitură. Iar acolo unde au existat și sisteme de stocare în baterii, comunitățile au câștigat o reziliență suplimentară.
Experiența Ucrainei transmite un mesaj clar: energia regenerabilă nu este o soluție pentru „mai târziu” sau doar pentru vremuri de pace. Este o soluție care trebuie implementată chiar și în condiții de criză, dacă vrem să protejăm oamenii și să reducem vulnerabilitatea societății în fața violenței și autoritarismului.
Fiecare panou solar instalat, fiecare pompă de căldură și fiecare sistem de stocare a energiei reprezintă un pas concret către independență energetică, securitate și, în cele din urmă, către pace. Din păcate, în timp ce lecțiile acestui război sunt tot mai evidente, România continuă să mizeze în principal pe soluții energetice centralizate și pe investiții în combustibili fosili. Acestea sunt prezentate drept garanții ale securității, dar realitatea arată contrariul: infrastructura mare, concentrată în puține puncte, este cea mai vulnerabilă la riscuri — fie ele geopolitice, economice sau chiar militare.
Fiecare panou solar înseamnă mai multă siguranță pentru oameni.
