Aproape oricine s-a plimbat prin orașele, satele și natura din România a văzut râuri inundate de gunoaie, gropi de gunoaie improvizate sau ambalaje aruncate la întâmplare. Multe dintre gunoaiele acestea conțin chimicale periculoase pentru om, care sunt purtate de vânt sau ape și ajung în organismele noastre. Omoară pești, sufocă păsări, intoxică oamenii. Contaminează.
Nimeni nu este la adăpost, așa că toți trebuie să contribuim la rezolvarea problemei.
Ghidul este realizat de GREENPEACE România și ZERO WASTE România. Pentru a afla ce puteți face când vedeți deșeuri care ard, apăsați aici.
Ce spune legea?
Atât oamenii și companiile, cât și autoritățile publice, precum primăriile pot fi amendate pentru încălcarea regulilor, când vine vorba de deșeuri.
Abandonarea deșeurilor este interzisă și pedepsită, potrivit Legii 211/2011, principala lege cu privire la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare.
Mai precis, legea spune că abandonarea deșeurilor se pedepsește cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice. În plus, cei care aruncă deșeuri ilegal sunt obligați prin lege să curețe zona și să plătească, pe lângă amendă, costurile de eliminare a gunoaielor prin societăți specializate.
Potrivit legii 211/2011, România trebuia să aibă colectare separată de minim 50% până în decembrie 2020, iar primăriile sunt obligate să pună la dispoziție infrastructură pentru această colectare separată. În caz contrar, primăriile pot fi amendate de Garda de Mediu, iar procedurile de infringement pot fi deschise împotriva României, cu amenzi semnificative.
Cu toate acestea, în 2020 România reușește să recicleze doar 14%, potrivit datelor oficiale (București 8%).
Ce puteți face?
Scenariul 1: Surprindeți în flagrant pe cineva care aruncă deșeuri în spații neamenajate special
- Dacă sunteți în siguranță, fotografiați/filmați incidentul și marcați locația pe GPS cu ajutorului telefonului, dacă este posibil
- Sunați la Poliția Locală și solicitați deplasarea urgentă a unui echipaj. Descrieți scena la care sunteți martori: detalii cu privire la locație, date de identificare ale persoanelor care aruncă deșeuri (vârsta, gen, număr inmatriculare dacă este vizibil).
- Apoi este indicat să sunați la Garda de Mediu (disponibili doar în intervalul 09 – 16), să reclamați situația și la aceștia și să menționați că ați vorbit anterior cu poliția locală. Potrivit Gărzii de Mediu, echipele acestora de permanență (din afara orelor de program) pot fi sesizate prin dispeceratul 112.
Scenariul 2: Vedeți maldăre cu deșeuri aruncate în spații neamenajate special
- Faceți câteva poze
- Scrieți o sesizare sub forma unui e-mail către Garda de Mediu cu textul:
Bună ziua,
Mă numesc ………, CNP………………, telefon ………………….și vă scriu pentru a reclama deșeuri aruncate neconform în locația …………………………. (stradă/sat/oraș/județ).
Vă rog să întreprindeți demersurile legale și să îmi comunicați situația din teren, măsurile dispuse și sancțiunile aplicate.
Mulțumesc,
…….(nume, CNP, adresa, telefon)
Dacă aveți, atașați una, două poze.
În plus, mai sunt câteva platforme și aplicații care facilitează reclamarea gunoaielor aruncate în spații neamenajate, cum ar fi protectiamediului.org și TrashOUT.
Să nu uităm că toate aceste deșeuri există și pentru că noi, oamenii, le producem. Zilnic, puteți contribui pentru un mediu mai curat dacă:
- Refuzați produse de plastic de unică folosință, bunuri și produse toxice, care nu pot fi reparate, compostate sau reciclate.
- Reduceți cantitatea de bunuri și produse pe care o cumprărați sau dețineți. Închiriați, donați, schimbați sau vindeți bunuri și produse funcționale de care nu mai aveți nevoie.
- Cumpărați responsabil produse și bunuri locale, durabile, nontoxice, reparabile, recondiționate, compostabile, reciclabile. Prioritizați produsele la vrac și ambalajele reutilizabile.
- Reparați și reutilizați produse și bunuri de orice fel. Căutați în special atelierele mici de reparații din orașul vostru.
- Separați și compostați resturile alimentare a căror recurență nu o puteți evita. Separați uleiul alimentar uzat și duceți-l la centrele de colectare.
- Separați pe categorii (hârtie/carton, plastic/metal și sticlă) ambalajele pe care nu le puteți evita și produsele care nu pot fi reparate și refolosite. Acestea sunt resurse valoroase pentru industria reciclării.
- Identificați produsele care nu pot fi reparate, refolosite, compostate sau reciclate. Contactați companiile producătoare și solicitați-le reproiectarea acestora.
- Contactați-vă primarul și solicitați implementarea programului „Zero Deșeuri pentru Orașe”.
Discuţie
In contextul sugestiei de a cauta ateliere pentru reparatii: Daca sunteti in Bucuresti, pe www.palier.ro gasiti foarte multe ateliere de diverse tipuri.
Bună seara! Am un vecin care are mai multe terenuri, unul din ele fiind în vecinătatea proprietății mele. Terenul este neîngrijit și am observat că depozitează pe el resturi vegetale ce pot face în această situație. Vă mulțumesc anticipat.
Buna ziua, locuiesc în sectorul 5, Șos Sălaj la Confort Urban. Un vecin de la mine din bloc și-a aruncat sacii cu deșeuri de la renovarea casei... astăzi este a 3 a zi... ieri am chemat poliția și a spus că ridică astăzi,dar încă sunt în fața geamului meu...am făcut poze. Ce trebuie făcut? Mulțumesc
Buna ziua, Si daca gunoaile sunt aruncate chiar la ordinle primariei cum procedam? Ne mutam in alta localitate sau in alta tara? Multumesc
Buna ziua Hodorogea Vasile ma numesc si locuiesc in Ramnicu Valcea pe str Morilor 178 tel 0770995945 unde ma pot adresa in legutura cu niste tigani de pe str Alunului din Ramnicu Valcea la 800 m de centru orasului care au o firma de colectare Fier Vechi dar vin in curtiile lor camioane de 40 tone incarcate cu deseuri toxice si radioactive aduse din Italia Anglia Danemarca sau din portul constanta cum am citit diferite articole pe care le incendiaza 24 di24 de ore iar Politia si Garda de Mediu nu iau nici o masura deoarecee politia mi a raspuns ca nu e de competenta lor si nici nu mai stau de vorba cu mine cand sun la 112 iar Garda de Mediu i am sesizat si scris cu iregistrari foto si video si telefonic de nenumarate ori iar dispecera de acolo are aceleas intrebari ,,ard ceva acum va trimitem o masina '' dupa imi raspunde ca nu au masini disponibile sunt plecate dupa covrigi Am sunat la Pompieri iar acestia mi au raspuns ca daca e foc controlat nu au ce sa le faca Tiganii s au si enervat pe mine si mi au spus sa nu mai sun la Politie ca fraieru ca le da 50 lei si pleaca Am scris acest lucru si comandantului sa nu mi mai trimita Politia Locla ca plecau bucurosi de aici si de atunci nu mai trimite pe nimeni si nici la 112 nu mai vin la tigani sa le spuna sa stinga focul .Eu o sa vand tot ce am Romania si o sa plec din tara deoarecee nu am gresit cu nimic sa suport poluarea facuta de tiganii cu ajutorul autoritatiilor care nu si fac datoria Va Multumesc
Buna ziua!Am un vecin in Bușteni str Nestor Ureche nr19vreau sa îmi renovez casa și nu pot din cauza tonelor de gunoi.Va rog dispuneți măsurile necesare.Am vorbit frumos cu dansii și le-au mișcat 30 de cm nu putem lucra in mirosul si jegul de acolo.Mulțumesc frumos!
In sectorul 6 nu se face reciclarea cum trebuie. La punctul de reciclare selectivă lângă Parc Moghioroș, când vine mașina de gunoi se aruncă toate containerele la grămadă. Este strigător la cer. Nu se poate așa ceva. Sunt o ecologistă convinsă. Dacă o să pot o să fotografiez, mașina de gunoi și persoanele. Faceți ceva.
La fel se face si la mine in localitate. Cum ai rezolvat?
Vecinii aruncă gunoi lângă gardul meu nu mai pot să respir cine ia măsuri
Buna ziua! Locuiesc i sect 2 Bucuresti Iar pe o stradă din cartier pe Pascale Stefan este un loc virant unde este focar de infecție nu numai groapa de gunoi
An gara peris un domn răzvan zis și biscuiți a strans tone de gunoaie și la abandonat an clădirile abandonate din spatele gării și politia nu ia nici o masura ca cunoaște și el câțiva politai și nu se face nimic sa facut un focar de infecție și nu intereseaza pe nimeni puteti sa verificați să nu al mai tina politia an brațe și să al până să facă curat va multumesc
Cand vad dealurile copilariei pline de gunoie ma devoreaza impotenta fata de nesimtirea primariilor de a se pune in folosul comunei prin restabilirea unor masuri civice pertinente. Toti dorm sau mor de frica ca ar scapa voturi prin masuri impopulare🤔... Rusine primariilor, consilierilor si nesimtitilor care au facut din frumosul peisaj un wc pu românesc!!!
buna ziua, sat Matita, Pacureti PH, la nr 414 acest domn Raducu si a facut haznaua personala din santul pluvial al DJ100M . ulei de motor, excremente umane si resturi de bucatarie si baie zac in soare c un miros pestilential in toata frumusetea lor, de mai bine de un an ! cand ploua toata mizeria se duce in raul Lopatnita care este deja sufocat in gunoaiele Matitenilor... vecinii ,vai soarta lor..... si tot aici Primaria a luat fonduri UE in campania electorala si a sapat 10m de sant pentru apa si gaze dar ceea ce nu se spune nicaieri este ca la 2 zile dupa incheierea votarii s a sistat si munca la sant. se vor mai face inca 10 m la campania electorala viitoare. de restul banilor nu i intreaba nimeni ..nimic. banuiesc ca este o situatie mult prea des intalnita in tara si drept sa va spun, am epuizat toate caile de rezolvare.. ma puteti indruma cumva ,unde as mai putea sa scriu , va rog ?!?!? am scris la protectia consumatorilor PH. nimic. primaria se face ca nu vede si nu miroase , ce sa mai fac?!!?!
Ce-ar fi daca, in loc sa fim reclamagii si sa facem scandaluri (de cele mai multe ori aberante si nejustificate) am reclama lipsa cosurilor de gunoi, lipsa locurilor unde sa se poata depozita legal (eventual - de ce nu? - contra cost) gunoiul, etc! Va grabiti sa reclamati! Dar nu sa luati masuri ca oamenii care au o nevoie legitima - aceea de a arunca cumva sau a depozita gunoiul, sa poata sa o faca in conditii legale, civilizate! Pentru reclamagii - NUMAI DISPRET! Primariile si autoritatile sunt vinovate ca nu ofera suficiente modalitati (conta cost!) de a depozita gunoiul! Rusine!!! Rusine si celor care scriu astfel de articole, cu scopul de a incuraja reclamagii si persoanele de 2 lei care nu au ce face si depun reclamatii - nu impotriva celor care au gresit cu adevarat (autoritatile, primariile) ci impotriva altor cetateni! Urat din partea voastra, Greenpeace, sau cine sunteti!
Pune mana și strânge gunoiul lăsat de alți, înainte sa deschizi gura legat de reclamații. Vezi cum e când pui tu mana la treaba și e curat și vine Gigel și își bate joc. Dute și tu prin pădure și vezi cum Gigel și a aruncat gunoiul de la construcții acolo. Dute și vezi ce fain e la lacul de acumulare Bicaz cu sticle plutind.
Buna ziua, Intrebarea este daca cine se ocupa de sesizarile si curatarea locurilor reclamate pe aplicatia TrashOUT ? Am facut 3 sesizari pe aceasta aplicatie in Ilfov - Pantelimon, fara rezultat si am observat tot pe aceasta ca mai sunt locuri reclamate in zona, tot fara rezultate. Multumesc, Multumesc,
Eu am facut o sesizare la 112 in urma cu 7 zile,au venit la fata locului au făcut constatare la fata locului,am facut in scris o sesizare la fata locului si rezidurile sunt tot acolo.Ironia face ca sunt reziduri de constructi ale Primariei Deda din judetu Mures
Cum ma pot apăra când persoane necunoscute aruncă gunoi pe terenul meu intravilan de la marginea orașului Roșiori de Vede,Teleorman ? Precizez că locuiesc în Brașov.
Eu locuiesc în altă localitate și diverse persoane aruncă gunoi pe terenul meu intravilan proprietate privată din Roșiori de Vede. Terenul ă fost împrejmuit cu placi de ciment dar infractorii l-au distrus. Cum mă pot apăra ?
Bună ziua,astazi in jurul orei 13.20,am surprins cum in plin DN1 ,dintr-o masina aflată in staționare,s-au aruncat ambalaje in plină strada. A fost un tanar care a ridicat gunoaiele de pe jos si le-a dus la cei care le-au aruncat. Cei din masina au luat gunoaiele ,dupa care le-au aruncat din nou. Am facut fotografie cu masina din care s-a aruncat si se vad si gunoaiele.
Buna ziua, Ma numesc Gheorghe si ma adresez dvs. pentru a solicita informații referitoare la acțiunile legale pe care le aș putea lua in legătura cu depozitarea unor camioane de gunoi pe un teren privat (proprietate privata). Doresc sa duc la cunoștința organele competente din orașul Sânnicolau Mare aceasta incident, pentru luarea măsurii. Niște persoane care se ocupa cu transportul , cunoscute in Sânnicolau Mare, au aruncat gunoi pe terenul meu. Terenul este o gradina in proprietate cu un afiș unde vine specificat" Interzicerea depozitari oricărui tip de Gunoi !!. De asemenea va informez ca vecini din zona au localizat persanele care au aruncat camioanele cu gunoi la mine pe teren. Aș dori ajutorul dvs. pentru a îmi putea rezolva problema creata de aceste persoane. Contact. Gheorghe tel. 0775 973 558
buna ziua , ma confrunt de cateva luni cu urmatoarea problema daca cineva imi poate spune cum ar trebuii sa procedez legal pt a combate aceasta prob va rog sa imi scrieti. Locuiesc in MIOVENI JUD.Arges ,am un teren extravilan pe raza orasului Mioveni ,pe acel teren un individ care ii stiu numele a aruncat gunoaie de tot felul ,refuzand sa dezafecteze terenul am apelat la politia locala din Mioveni am factut sesizare scrisa si nu am primit nici un rasp nici dupa 30 de zile ,dupa aceasta am facut sesizare la garda de mediu de pe jud Arges,la cateva zile dupa aceasta sesizare primesc acasa prin posta de la politia locala Miovenio somatie prin care mi se cere sa fac curat pe terenul meu pentru ca am gunoaie pe el.Cum pot sa actionez legat pt a combate aceasta sit dea dreptul ilara, adica eu reclam ca un individ mi a umplut terenul cu gunoaie ,inclusiv pe malul raului Argeselul sunt gunoaie aruncate ,si eu acum sunt ACUZAT si pus sa fac curat pt .altii .Daca aveti recomandarii pt un avocat si niste sfaturi reale va rog spuneti le aici.
Vecinii aruncă gunoi lângă gardul meu