După eșecul programului Casa Verde Fotovoltaice, actualul guvern a lăsat să se întrezărească în programul de guvernare o urmă de speranță pentru prosumatori. Coaliția promitea la finalul anului trecut că, pentru noul guvern, e foarte importantă „acordarea unui loc central (…) prosumatorilor de energie”. Din păcate, nimic nu s-a schimbat în bine pentru cetățenii care doresc să își producă singuri energia verde. Mai mult, propunerile legislative actuale sunt în defavoarea prosumatorilor.

Domnule ministru Virgil Popescu,

Vă solicităm să respectați ce ați promis în programul de guvernare: „promovarea și facilitarea calității de prosumator, iar în cazul energiei electrice produsă de către prosumatori, vom susține compensarea cantitativă a energiei livrată în sistemul național de distribuție”.  Ministerul Energiei nu a făcut niciun pas concret pentru a îmbunătăți cadrul legislativ pentru prosumatori, nu a propus niciun mecanism pentru stimularea apariției prosumatorilor. Promisiunile din programul de guvernare au rămas vorbe fără nicio acoperire.

De aceea, vă cerem, alături de semnatarii acestei scrisori:

  1. Să implementați, așa cum ați promis, compensarea cantitativă pentru a debloca și dezvolta sectorul prosumatorilor. Pentru că programul Casa Verde Fotovoltaice livrează rezultate nesatisfăcătoare de mai bine de 2 ani, e nevoie de un mecanism de stimulare pentru toți cetățenii care doresc să devină prosumatori. Un mecanism care să nu depindă de birocrația și incapacitatea unei instituții precum Administrația Fondului pentru Mediu. Fără un stimulent financiar corespunzător, cetățenii nu sunt motivați să investească.
  2. Să transpuneți în legislație națională – în mod favorabil pentru prosumatori și comunitățile de energie – Directiva Europeană privind Energia din Surse Regenerabile. Cetățenii români trebuie să aibă aceleași drepturi ca toți europenii care aleg să își producă singuri energia. Ministerul Energiei e responsabil să organizeze o consultare publică reală, să explice care este impactul directivei asupra prosumatorilor. Termenul legal de transpunere a acestei directive este 30 iunie 2021, iar Ministerul Energiei a amânat cât a putut implementarea ei.
  3. Să eliminați intenția de pune la plată prosumatorii pentru dezechilibre în rețea (conform proiectului de lege privind transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2019/944). Aceasta ar fi o nouă barieră nejustificată în calea prosumatorilor. Regulamentele europene spun foarte clar: România poate acorda o derogare prosumatorilor de la această obligație. Cea mai recentă raportare ANRE indică faptul că în România sunt doar 3.725 de prosumatori cu puteri instalate până în 100 kW, cu o putere instalată totală de 20.741 kW. Considerați ca sunt deja prosumatorii o amenințare pentru sistemul energetic național?
  4. Să luați în calcul evoluția pieței, a prețurilor la energie și echipamente, rentabilitatea investițiilor făcute de cetățeni în sisteme ce folosesc energia regenerabilă și să gândiți, pe termen lung, un mecanism de stimulare a prosumatorilor prin facilități fiscale. Acesta poate fi un stimulent sustenabil pentru toți cetățenii care își doresc să devină prosumatori.
  5. clarificați urgent terminologia adoptată de legislația românească: acum 3 ani ați stabilit în legile actuale termenul de „prosumator”, proiectul de lege menționat mai sus vorbește de „client activ”, iar Directiva Europeană privind Energia din Surse Regenerabile stipulează noțiunea de „autoconsumator”. Sunt schimbări ce pot dezorienta cetățenii și sunt rezultatul lipsei unei abordări unitare a Ministerului Energiei referitoare la  legislația europeană și prosumatori.

Vă solicităm, alături de semnatarii acestei scrisori, să analizați și implementați măsurile propuse. Domnule ministru Virgil Popescu, a sosit vremea acțiunilor!

Greenpeace România

Vrei să susții această scrisoare deschisă?

Scrie „Susțin scrisoarea” în comentariile de mai jos.