Ploiești, Rafinăria Lukoil, 21 aprilie 2022– Activiști Greenpeace România au protestat pașnic, proiectând, pe turnul rafinăriei Lukoil, mesajele: Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace. 

Activiști Greenpeace România au protestat pașnic, proiectând, pe turnul rafinăriei Lukoil, mesajele: Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace. / foto: Greenpeace

Greenpeace cere UE și Guvernului României să renunțe imediat la  importurile de petrol, gaze și cărbune din Rusia. În ziua 57 de la începerea războiului lui Putin, doar Statele Baltice și Polonia și-au asumat un embargou asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia. Restul statelor europene, inclusiv România, finanțează războiul lui Putin în Ucraina. Până în acest moment au plătit peste 38 miliarde de euro din prima zi de război. Compania Lukoil are operațiuni în zeci de țări din întreaga lume și este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, după gigantul de stat Rosneft. Chiar dacă a avut de suferit după primele 5 sancțiuni impuse de Comisia Europeană, e nevoie de un embargo total asupra combustibililor fosili proveniți din Rusia pentru încetarea războiului și instaurarea păcii.

Expertul în Climă și Energie Greenpeace România, Vlad Cătună, a declarat: „Europa finanțează războiul lui Putin din Ucraina prin importul de combustibili fosili. Dacă vrem cu adevărat să îi ajutăm pe cei fugiți din calea războiului și să oprim masacrul din orașele ucrainene, atunci trebuie să renunțăm imediat la gazul, petrolul și cărbunele rusesc, indiferent de costurile economice pe care le implica o astfel de decizie. E vremea să fim cu adevărat onești și să răspundem la întrebarea  – Suntem dispuși să renunțăm la petrolul rusesc pentru a salva vieți omenești? Soluții există. Trebuie doar să ne asigurăm că autoritățile din România le și implementează. Este timpul ca liderii mondiali și instituțiile financiare să întrerupă toate legăturile cu companiile rusești de combustibili fosili și, prin urmare, să promoveze pacea și justiția climatică.”

Activiști Greenpeace România au protestat pașnic, proiectând, pe turnul rafinăriei Lukoil, mesajele: Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace. / foto: Greenpeace

Rusia este cel mai mare furnizor de combustibili fosili al Uniunii Europene. În 2021 țările europene au plătit până la 285 de milioane de dolari pe zi pentru petrolul rusesc. În ultimele săptămâni, Greenpeace a protestat împotriva importurilor de combustibili fosili proveniți din Rusia prin acțiuni în mai multe țări UE, dar și prin petiții.

În România, facem apel la Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să impună imediat un embargo asupra combustibililor fosili rusești în Europa, și către Prim-Ministrul Nicolae Ciucă să pună capăt importurilor acestora în România.

Peste 1000 de români au semnat deja petiția în primele ore de la lansare: https://suport.greenpeace.ro/energiepentrupace

Patruzeci la sută din bugetul federal al Rusiei provine din petrol și gaze, care reprezintă 60% din exporturile țării. În octombrie, Rusia câștiga peste 500 de milioane de dolari pe zi din combustibili fosili, bani care merg direct în finanțarea mașinii de război a lui Putin.

Activiști Greenpeace România au protestat pașnic, proiectând, pe turnul rafinăriei Lukoil, mesajele: Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace. / foto: Greenpeace

Niciun sistem bazat pe combustibili fosili nu ne poate oferi securitate. E timpul să punem capăt dependenței de petrolul, gazele și cărbunele importate din Rusia. E timpul să punem capăt dependenței de combustibili fosili în general. În timp ce prețurile la petrol și gaz cresc considerabil, energia solară este acum cea mai ieftină formă de energie în majoritatea țărilor din lume, în timp ce prețurile la energie eoliană continuă și ele să înregistreze scăderi record. 

Activiști Greenpeace România au protestat pașnic, proiectând, pe turnul rafinăriei Lukoil, mesajele: Stop Combustibili Fosili, Stop Putin! Stop combustibili fosili din Rusia!, Energie verde pentru pace. / foto: Greenpeace

Este esențial ca România să accelereze imediat tranziția către surse de energie regenerabilă, să susțină măsuri urgente de creștere a eficienței energetice atât în clădiri, cât și în industrie, să susțină activ democrația energetică și să investească în îmbunătățirea infrastructurii energetice, dar și a sistemelor de transport public, să adopte măsuri pe termen scurt pentru a proteja consumatorii vulnerabili.

Contacte de presă Greenpeace România: 

Vlad Cătună, coordonator Campanie Climă și Energie — 0754-029-180 — [email protected] 

Laura Bonciu, digital creative & communications officer Greenpeace România—  0766-368-298 — [email protected]