Bob Hunter, unul dintre fondatorii Greenpeace, a spus cândva: “Marile schimbări par imposibile la început – și inevitabile la sfârșit”. Îmi amintesc cuvintele lui de fiecare dată când echipa se pregătește de o nouă campanie, o luptă cu mize mari și care pare imposibil de câștigat. Vreau să-ți dau un exemplu care îmi e tare drag.
Campania de 7 ani pentru protejarea Antarcticii a fost o lecție despre importanța “ambițiilor imposibile”
Antarctica e un loc unic. E singurul continent care și-a păstrat natura în forma ei sălbatică și care a rămas relativ neafectat de intervenția umană. Chiar și așa, ecosistemul acestui ținut a fost grav amenințat de exploatări comerciale la începutul anilor ‘80. În prezența dovezilor din ce în ce mai numeroase cu privire la existența petrolului și a depozitelor de minerale aflate sub formațiunile de stâncă și gheață, guvernele și corporațiile s-au așezat la rând să înceapă exploatările.
Șansele de a reuși să îi oprim erau mici. Campania Greenpeace pentru protejarea Antarcticii a început cu speranțe destul de firave de reușită. Și, totuși, a devenit un exemplu pentru ceea ce se poate schimba în bine atunci când acțiunilor curajoase, dovezilor științifice și presiunii puse pe factorii politici li se adaugă un alt ingredient-cheie: perseverența.
Greenpeace a ales o luptă grea. Și am avut această șansă tocmai pentru că ne putem baza pe o comunitate puternică, care investește în misiunea noastră.
Astfel s-a înfiripat ideea de a transforma Antarctica într-un “Parc Mondial”, iar campania a fost propusă de Greenpeace în 1979. Activiștii și-au stabilit o bază permanentă acolo ca să poată interveni activ în cadrul dezbaterilor din jurul Tratatului Antarctica, în care soarta continentului urma să fie decisă definitiv. Au rămas în teren între 1987 și 1991, timp în care echipa a monitorizat poluarea produsă de bazele vecine și a expus problema șantierelor care presupuneau dinamitarea habitatelor pinguinilor în perioada lor de cuibărire.
Operațiunea noastră a câștigat respectul Națiunilor semnatare ale Tratatului asupra Antarcticii, pentru ca, mai apoi, pe 4 octombrie 1991, să se întâmple imposibilul: națiunile au semnat un protocol care prevedea interzicerea exploatării, pe o perioadă de cel puțin 50 de ani, a tuturor mineralelor din zonă, cu scopul de a proteja ecosistemul continentului.
În cei șapte ani de campanie în Antarctica, percepția asupra Greenpeace ca organizație a evoluat de la un outsider la un factor respectat în cadrul negocierilor pentru viitorul continentului. Astfel, Antarctica a devenit un simbol puternic pentru unul din crezurile Greenpeace: nimic nu este imposibil.
Această victorie e doar una dintre multele pe care le-am obținut ca organizație. Luptele pe care la alegem nu sunt dintre cele ușoare. Iar campaniile noastre se derulează ani de zile, ceea ce presupune să ne adaptăm la noi realități, să învățăm în permanență, să ne (re)evaluăm tacticile și să mergem mai departe cu și mai multă îndrăzneală.
Dacă ți-a plăcut povestea noastră trebuie să îți spunem și cine au fost eroii: donatorii și susținătorii noștri.
Suntem complet independenți. Nu acceptăm finanțări de la partide politice sau corporații, pentru că, dacă am face-o, nu ne-am putea desfășura activitatea într-un mod strategic. Nu dorim ca cineva să tragă sforile și să ia decizii din umbră. Așa că, în schimb, ne bazăm pe donații individuale. Acest lucru înseamnă că putem investiga și contesta fără teamă deciziile celor de la putere care pun în pericol grav soarta mediului înconjurător și a planetei.
Vrem să continuăm să protejăm natura împreună și să obținem rezultate relevante. Pentru a reuși să ducem la bun sfârșit o astfel de campanie pe termen lung, ne bazăm pe donatorii noștri și sprijinul constant pe care ni-l oferă.