Printr-o modificare recentă a legii 50/1991 (privind autorizarea executării lucrărilor de construcții), Camera Deputaților a eliminat din textul de lege exceptarea panourilor fotovoltaice de la obținerea autorizației de construire. Exceptarea menționată fusese introdusă cu doar 4 luni înainte, în iunie 2019. Practic, acest lucru va constitui o barieră pentru cei care doresc să devină prosumatori. Aproape 26.000 cetățeni sunt interesați să devină prosumatori și au solicitat deja finanțare de  la Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin modificarea legii 50/1991 (prin legea nr.193/2019, publicată pe 30 octombrie în Monitorul Oficial), Camera Deputaților a decis că toți cei care sunt interesați să își monteze panouri fotovoltaice au nevoie de autorizație de construire. Această cerință va bloca programul de finanțare demarat de Administrația Fondului pentru Mediu și va îngreuna orice inițiativă individuală de a produce energie curată.

„E greu să găsim o explicație logică pentru această nouă modificare a legii făcută de Camera Deputaților. Foarte mulți cetățeni au așteptat eliminarea autorizației de construire, pentru că acest pas birocratic însemna costuri și mult timp petrecut inutil pe la ușile autorităților. Reintroducerea autorizației este incalificabilă.” declară Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Pe termen scurt, cei mai afectați vor fi cei care doresc să acceseze programul de finanțare pentru fotovoltaice derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Cei 26.000 de cetățeni care au aplicat riscă să nu se încadreze în termenele de implementare stabilite în ghidul programului și pot pierde finanțarea de 20.000 de lei.

„Solicităm Parlamentului României și Guvernului să găsească rapid soluții pentru ca montarea panourilor fotovoltaice și termice, atât pe acoperiș, cât și pe sol, să se facă cu minim efort și cu respectarea normelor de siguranță. Este nevoie de o procedură clară, unitară, pentru toate autoritățile locale din țară și distribuitorii și furnizorii de energie.” spune Marian Mandru, coordonator de campanii la Greenpeace România.