Toți vom fi afectați de schimbările climatice, însă nu în mod egal.

De când am citit fraza asta într-unul dintre rapoartele IPCC, m-am speriat și mai tare în legătură cu viitorul. Toți vom fi afectați, însă nu în mod egal. Așa cum se întâmplă cu toate locurile și momentele în care nu suntem tratați egal, nu funcționăm egal, nu plătim implicațiile acțiunilor noastre în mod egal. Cei care nu se află aproape de heteronormativ — modul binar, în alb și negru, în care vede lumea societatea patriarhală, conservatoare, închistată în discriminare —, sunt mereu vulnerabili din punctul de vedere al veniturilor sau din alte cauze: uneori problema e genul, alteori statutul social, etnia, rasa etc., alteori sunt toate laolaltă. Prețul pe care acești oameni îl plătesc e tot timpul mai mare.

Cum se ajunge la asta? 

Conform Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) peste 21,5 milioane de persoane au fost strămutate forțat din 2008 până azi în urma calamităților climatice — inundații, furtuni, incendii, temperaturi extreme. Asta înseamnă că 21,5 milioane de oameni au fost nevoiți să-și mute viața în alte locuri unde au depins de percepția și prejudecățile noilor societăți în care au naufragiat. De ce spun asta? Pentru că inclusiv în România este mai greu să-ți găsești o locuință dacă ești diferitx de normă (acel x e un mod mai simplu de a descrie un spectru larg de identități sexuale sau de gen). Poate e mai greu să te integrezi într-un colectiv nou, să-ți fie recunoscute aptitudinile profesionale (23% dintre tinerii români din comunitatea LGBT s-au simțit discriminați la serviciu), să găsești oameni care să-ți închirieze un apartament sau cu care să împarți o chirie.  

Sunt o femeie albă, cis (adică îmi identific genul cu sexul atribuit la naștere), fac parte din clasa de mijloc și probabil ai crede că nu e treaba mea să scriu despre lucrurile astea. Însă, cu cât înțeleg și vorbesc mai mult, mai tare și cu mai multe persoane despre schimbările sistemice pe care le vreau și modurile în care se va schimba lumea, cu atât există mai multe șanse ca într-un final cei mai vulnerabili să nu fie și cei mai afectați. 

Tocmai am terminat de scris un articol pentru Greenpeace România în care rugam cât mai mulți oameni să le scrie europarlamentarilor să nu ne distrugă viitorul. În timp ce lucram la afișul care ar fi trebuit să însoțească articolul, mă enervam din ce în ce mai tare. Din 33 de persoane care reprezintă România, doar 5 sunt femei. În rest, doar bărbați albi ortodocși, privilegiați din punct de vedere economic, heterosexuali, fără dizabilități. Iar acești bărbați albi votează și ne hotărăsc viitorul. Tuturor.

Tocmai de aceea, mișcarea ecologistă este strâns legată de lupta pentru drepturile LGBTQIA+, lupta pentru dreptate socială și rasială, egalitatea de gen și nu numai. În toate aceste mișcări intersecționale*, comunitățile marginalizate sunt cele care suferă cele mai multe repercusiuni. Persoanele LGBTQIA+ sunt vulnerabile la excluziune socială, violență și exploatare din cauza impactului cumulativ al stigmatizării sociale, discriminării și urii. Stigma socială din jurul comunității LGBTQIA+ face, de asemenea, ca mai multe oportunități sociale să devină indisponibile pentru cei care fac parte din ea. Practic, mișcarea LGBTQIA+ și mișcarea pentru mediu sunt implicate în aceeași luptă față de un sistem format din relații de putere injuste, inegale, incorecte, care nu pot oferi demnitate și echitate fiecăruia dintre noi. 

Sper doar ca data viitoare când te întrebi de ce luptă feministele împotriva sistemelor extractive, capitaliste și patriarhale, dar se implică și în cauze de mediu, să-ți treacă prin minte că toți vom fi afectați de schimbările climatice, însă nu în mod egal.

Plusez cu un call to action: hai la noi la birou să facem bannere pentru Bucharest Pride!

*Intersecționalitate este un termen propus în 1989 de activistul și juristul american Kimberlé Crenshaw pentru a descrie suprapunerea (sau „intersecția”) dintre diferite identități sociale și discriminări, opresiuni sau forme de dominaţie.