All articles by Greenpeace România
-
Miniștrii europeni de mediu amână decizia privind obiectivul climatic pentru 2030
La reuniunea miniștrilor europeni de mediu din Luxemburg, apelurile Parlamentului European de intensificare a acțiunilor UE în domeniul climei au fost ignorate.
-
De ce a criticat Comisia Europeană planurile României pe climă și energie?
Comisia Europeană spune despre documentul final al PNIESC că este incomplet, lipsit de ambiție, lacunar în puncte critice, unde România ar trebui să-și arate determinarea de a se desprinde de utilizarea combustibililor fosili.
-
AFM uită iar de promisiune: NU relansează programul Casa Verde Fotovoltaice în octombrie
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) continuă să își încalce promisiunile, chiar dacă are un nou președinte la timonă. Este al patrulea președinte de la începerea Casa Verde Fotovoltaice, însă implementarea…
-
Va pune Klaus Iohannis România pe harta statelor care susțin lupta împotriva schimbărilor climatice?
Președintele Iohannis va reprezenta România la întâlnirea Consiliului European din 15 și 16 octombrie, unde vor avea loc negocieri în privința susținerii politice a Legii Europene a Climei.
-
Măsuri fără precedent împotriva schimbărilor climatice, votate la Bruxelles. Cum vor impacta România?
Parlamentul European a votat în 7 octombrie Legea Climei, care poate transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor.
-
Începem a doua etapă a maratonului climatic. Află cum poți să ne susții!
Pe 1 și 2 octombrie, activiștii și voluntarii Greenpeace au transmis din Piața Universității, timp 33 de ore neîntrerupt, 33 de mesaje celor 33 de europarlamentari români care vor vota…
-
33 activiști Greenpeace, maraton de 33 de ore cu mesaje pentru cei 33 de europarlamentari români care votează legea climei
Activiști Greenpeace sunt în Piața Universității din București, pentru a-i convinge pe cei 33 de europarlamentari conaționali să voteze împotriva poluării, a caniculei, secetei și inundațiilor, împotriva tuturor fenomenelor meteo…
-
Restricții îngrijorătoare impuse libertăților civile în timpul pandemiei COVID-19
Mai multe state UE, inclusiv România, au experimentat restricții disproporționate și îngrijorătoare impuse libertăților civile, în timpul pandemiei COVID-19, potrivit unui nou raport publicat astăzi.
-
Greenpeace România și WWF România – Scrisoare comună de poziție privind Strategia Energetică a României 2020 – 2030, cu perspectiva anului 2050 (versiunea august 2020)
Draftul Strategiei energetice a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050, aduce îmbunătățiri față de versiunea anterioară, fiind un document mai realist prin simpla eliminare a unor proiecte de investiții supradimensionate…
-
Raport Greenpeace – reducerea poluării și numărului de decese asociat, prin transformarea transportului
Greenpeace lansează astăzi un raport cu recomandări despre cum se poate face trecerea la transport curat până în 2040. Soluții există, bani europeni există, rămâne ca și politicienii europeni și…