În ultimele două zile am bătut munții și văile carpatice în expediția noastră #MobileRescue Station Carpathian expedition prin Parcul Național Domogled – Valea Cernei, alături de activistul Alexandru Teleagă, care a reușit, prin eforturi proprii și în colaborare cu alți apărători ai pădurilor, să apere de la tăiere codri neatinși de mii de ani, inclusiv pădurea în care a copilărit. De fapt, de acolo a pornit lupta lui Alex cu mafia lemnului, care îl consideră deja Inamicul Local Nr. 1.
Zona e dintre cele mai neobișnuite pentru România. Înconjurată de stânci abrupte din care izvorăsc ape termale care ajung la temperaturi de până la 62 de grade Celsius, sub influența curenților de aer cald, clima se transformă brusc din temperată în sub-mediteraneeană. Pe măsură ce urcăm, vegetația se transformă rapid sub ochii noștri, înlocuind obișnuitele conifere cu păduri de fag la etajul alpin. Totuși, pe cele mai înalte stânci a evoluat o subspecie locală numită pinul negru de Banat, care s-a răspândit la nivel european. În România, circa 90% din suprafața ocupată de acest pin se găsește în Parcul Național Domogled – Valea Cernei.
Am urcat cu Alex pe un versant încă acoperit de petice de zăpadă de pe care vedeam clar versantul opus, acoperit de o pădure virgină aflată sub protecție strictă. Aveam așa o belvedere mulțumită Romsilva, care a profitat de faptul că pădurea geamănă, deși de aceeași vârstă și compoziție, nu a fost trecută la timp sub protecție. Așa că au ras-o. N-au mai plantat nimic în loc. Au târât lemnul și au plecat. După ani buni, versantul încă nu s-a refăcut. E o priveliște dezolantă, uscată, maronie, în care se înghesuie lăstăriș de fag văduvit de biodiversitatea care-și avea casa în acea pădure bătrână.
Alex găsește câțiva arbori care au scăpat ca prin minune de la tăiere, fiindcă instanța a anulat, într-un sfârșit, autorizația de exploatare, chiar dacă prea târziu. Desigur, drujbarii nu se obosiseră să ia aviz de mediu, fiindcă știau că nu îl vor primi. Asta nu i-a împiedicat să marcheze și acești arbori, în anticiparea unui nou amenajament. Prinși în fapt de Alex, s-au grăbit să ridice din umeri și să-și acopere urmele. Pentru ei, pădurea nu e decât lemn.
Câțiva kilometri mai jos, am făcut apoi o drumeție lentă printr-o pădure virgină de fag atât de specială încât e recunoscută în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ne-am umplut plămânii de cel mai pur aer pe care îl poți respira pe continent și ne-am bucurat ochii cu floră și faună atât de diverse încât nu mai știam unde să ne oprim, pierzându-ne unii de alții.
Pe stâncile calcaroase am găsit inul galben de Banat, o specie de ciuboțica cucului, scaunul cucului, precum și specii rare balcanice și mediteraneene: mărul lupului, buruiana vântului, stânjenelul, brândușa galbenă, sângele voinicului, bulbucul de munte și smirdarul, toate aflate sub protecție strictă. Am pășit cu grijă printre limacși imenși și salamandre galbene pătate care ne priveau curioase, neobișnuite cu vederea drumeților.
Nu departe de locurile magice prin care ne-am purtat pașii înmărmuriți, oamenii taie în continuare, uneori doar ca să arate că pot pătrunde în păduri neatinse de la ultima glaciațiune de acum 11.000 de ani.
Deși acum nu se taie temporar în păduri publice, vrem ca liniștea această să fie permanentă. Trebuie să extindem protecția strictă de la mai puțin de 50% la minim 75%, cât este stipulat de IUCIN.
Mergem mai departe spre următorul punct din călătoria noastră prin Carpați, iar între timp nu uitați,
► Semnați petiția: http://www.salvamcarpatii.ro/
Răzvan Dima